Nacho și Didi - Petrecere în aer liber

”De ce arată atât de diferit fotografiile tale?” Mă veți întreba voi. E simplu: pentru că fiecare nuntă e diferită. Și deși stilul meu (al nostru, că o includem și pe Maria aici) merge într-o zonă fotojurnalistică încerc să păstrez elemente, unghiuri și tonuri de culori care să transforme cumva stilul acesta și să fie un soi de hibrid între fotojurnalism și artă. Cam acolo văd eu că se află stilul de fotografiat starkovsky în momentul acesta. Și mă bucur tare mult că e așa. Pentru că eu simt ,în fotografiile pe care le fac, de ce am făcut fotografia aia. Nu mă interesează în 90% din cazuri să fie perfectă imaginea. De fapt, nici nu știu exact în ce criterii pot să încadrez precis perfecțiunea asta. Am avut cadre pe care le-am făcut care pentru mine nu ziceau multe. Dar ele completau bine povestea și conturau bine ce voiam eu să transmit. Ca să aflu ulterior ca 2 din setul respectiv de fotografii i-au emoționat pe miri. Na, ce să mai zici? Evident că nu pot să fac toate fotografiile dintr-o galerie să fie operă de artă. Și, din nou, nici nu există rețeta asta. Pentru că absolut tot ce e în lumea asta e în contrast în raport cu altceva. La fel cum ai întreba: ”E cald afară?„ Pentru că există și varianta să fie frig. Există și trebuie să existe și fotografii care spun mai puțin sau în contrast cu altele transmit altceva. Așa că eu vă rețeta asta de a fotografia un exercițiu necesar ca să scoatem unele elemente în față. Să le dăm mai multă viață. „Denis, dar nu e corect”. Poate nu e. Dar pe parcursul anilor am învățat de la mulți fotografi. Și în continuare îi admir pe foarte mulți. Pe unii pentru o fotografie. Pe alții pentru un set de culori, alți fotografi văd lumea prin prisma unor cadre ciudate neîntâlnite în mod regulat.

Și pe măsură ce trece timpul devenim tot mai înțelepți, dacă alegem asta, presupun că mi se vor schimba și mie stilul, culorile, unghiurile. Pentru că e o joacă frumoasă, fotografia. Și merită experimentată.