Sari la conținut

Iulia și Alin - E mai ușor atunci când dansezi

O nuntă se face cu oameni. Asta tot zic bunicii noștri. La nunta Iuliei și a lui Alin am simțit mult mai puternic acest „Nunta se face cu oameni” pentru că îmbrățisarea tradițiilor poate să sperie cuplurile tinere. Poate să le îndepărteze de la esența unei nunți, și aceea că sărbătorești startul unui nou drum în viața de cuplu. Nu e cazul și la oamenii minunați care au fost alături de ei la acest eveniment grozav. Avem noroc, în România, că nu ducem lipsă de aceste tradiții care sunt care mai de care mai diverse de la județ la comună la regiune. Nici Transilvania nu stă rău la capitolul tradiții, dar daca treci puțin „dealul”, la prietenii noștri din Bihor, acolo la ei acasă, la câmpie în Crișana, se schimbă foaia.

Începem cu simplul fapt că starostele nu se mai numește staroste, ci se numește vornic. Țin neapărat să vă las etiomologiile cuvintelor staroste și vornic pentru că e interesant să vedem aici și rolul pe care aceste persoane le îndeplineau în trecut și cum s-au transformat în timp.

Etimologia cuvântului "vornic" are rădăcini în limbile slave, fiind derivat din termenul slavon "vojnik", care înseamnă "soldat" sau "militar". În timp, termenul a evoluat și a căpătat diverse înțelesuri și conotații în limba română.

Inițial, în Evul Mediu, vornicul era un ofițer militar de rang superior în administrația feudală a Țării Românești și a Moldovei. Funcția de vornic era asociată cu sarcini administrative și militare, având responsabilități în conducerea și organizarea diferitelor aspecte ale vieții sociale și militare.

Cu trecerea timpului, termenul "vornic" a devenit mai mult legat de funcția administrativă și ceremonială decât de aspectele militare. În prezent, în contextul unei nunți tradiționale românești, vornicul este o figură care se ocupă de coordonarea și organizarea evenimentului, având un rol mai mult ceremonial și de ghid pentru miri și invitați.

Etimologia cuvântului "staroste" provine din limba slavă, fiind derivat din cuvântul slav "starosta", care înseamnă "cel mai în vârstă" sau "șeful". Termenul este folosit în multe limbi slave, inclusiv în limba română, și a fost împrumutat în vocabularul și organizarea socială în perioada medievală.

Inițial, starostele era o persoană respectată și cu experiență în cadrul comunității, care deținea o funcție de autoritate și conducere. În diferite perioade istorice și în diverse regiuni, rolul și responsabilitățile starostelui puteau varia, de la supravegherea unui anumit sector al comunității până la implicarea în administrația locală sau în rezolvarea diferitelor probleme ale comunității.

Foarte interesat este și faptul că în zona rurală a Crișanei se merge după mireasă cu un alai de dansatori și neapărat, după jocul inițial dintre vornic și părinții miresei urmează și jocul miresei. Se începe celebrarea viitoarei căsătorii chiar din ograda părintească. Ceea ce mi s-a părut deosebit de frumos.

Bun, mă bucur că v-am atras atenția cu asta pentru că mai mult decât toate tradițiile pe care Alin și Iulia le-au îmbrățișat, am simțit că sunt aproape de sufletul lor toate aceste lucruri pentru că ei sunt niște oameni deosebiți.

Și oricum, felul în care am ajuns să le fiu fotograf la nuntă a fost foarte amuzant. Alin și cu mine am fost în același liceu. După ce el a terminat și a continuat cu lumea artistică ne-am mai intersectat pe ici-colo dar viața te poartă cum vrea ea. Într-o zi mergeam spre birou și mă claxonează cineva dintr-o mașină parcată. Mă opresc și iese Alin din ea. În câteva secunde am aflat că se căsătorește, că nu are fotograf, și că ne vedem a doua zi să discutăm. După ce am cunoscut-o și pe Iulia ne-am dat seama că așa a dat Dumnezeu să fie. Niște oameni faini care urmau să facă lucruri faine împreună.

Mă bucur tare mult că am reușit să le fiu alături. Mă bucur că povestea lor de dragoste și de viață i-a adus împreună și mai puternici și uniți pentru că viața e ciudată și atunci când te legi de semnele frumoase din jurul tău și mergi după instinct ajungi să îți găsești locul. Cum au făcut-o și ei!


  • Denis Stancsuy

    Acest articol este scris de către

    Denis Stancsuy

    Fotograf profesionist cu 10 ani de experiență

    Sunt un fotograf de nuntă din zona Transilvaniei cu peste 300 de evenimente documentate.

  • Ce spune lumea?

    Proiecte asemănătoare