🎄 Crăciunul la STARKOVSKY Studio – Magia prinde formă! 🎄
Anul acesta deschidem pentru prima dată porțile Starkovsky Studio de Crăciun, un proiect născut din pasiunea noastră pentru frumos și din dorința de a aduce bucuria sărbătorilor mai aproape de oameni. Am creat două decoruri spectaculoase – HOME ( White Christmas) și STAGE (Red Velvet) – două lumi diferite, unite de aceeași atmosferă feerică.
✨ Decorul HOME sau White Christmas
Un colț de poveste, cald și elegant, unde fiecare detaliu respiră Crăciun.
Vedeta este bradul unicat, realizat din 300 de metri de tul, înconjurat de 150 de globuri suspendate care par că au pornit într-un dans magic spre tavan. Printre ele, cadourile strălucesc sub lumini blânde, iar canapeaua din blăniță de oiță te invită la momente de tihnă și zâmbete sincere.










🎁 Decorul STAGE sau Red Velvet
Un spațiu spectaculos, creat pentru cei care iubesc eleganța și dramatismul scenei.
În centrul atenției se află scena ovală în trei trepte, îmbrăcată în mătase roșie, cu un fundal impunător din benzi roșii și maro. În mijloc, o ghirlandă bogată, uriașă, domină spațiul, în timp ce doi brazi împodobiți cu fundițe roșii completează simfonia vizuală.







Fiecare colț al studioului spune o poveste — despre lumină, emoție și frumusețea Crăciunului.
Noi suntem echipa STARKOVSKY, iar acesta este doar începutul.
🎅✨ Vă invităm să fiți parte din magia primului nostru STUDIO DE CRĂCIUN!



        Acest articol este scris de către
Denis Stancsuy
Sunt un fotograf de nuntă din zona Transilvaniei cu peste 300 de evenimente documentate.